elena marin alexe
↧
Vis mioritic
↧
139...Psalm
O, Doamne, Tu mă cercetezi
Îndeaproape mă cunoşti,
Chiar gândurile îmi pătrunzi,
În mine vrei să locuieşti.
Tu paşii mei îi controlezi,
Ştii tot ce fac, unde mă duc,
Nimic nu-ţi pot ascunde, chiar
Dacă sunt treaz, dacă mă culc...
Cuvântul nerostit îl ştii
Şi tot ce simte inima,
Cu mâna Ta mă ocroteşti
În taină îmi ştergi lacrima.
Nu ştiu unde-aş putea să fug,
Să nu mă vadă ochii Tăi,
Pe care munte să mă duc,
Pe ce câmpie, pe ce văi?
Să urc la margine de cer,
La malul mării să m-ascund,
În întuneric să mă scald,
Sau chiar în moarte să m-afund?
Din veşnicii în veşnicii
Eşti Unic şi de necuprins,
Oriunde-aş merge mă găseşti,
La Cluj, în Dublin la Paris,
Sau în Focşani, în Fălticeni,
Oriunde aş fugi mă vezi,
Tu m-ai croit în mod bizar
Şi -acum mă binecuvântezi,
Te laud Doamne, mai făcut
În chip atât de minunat,
Mă ştii de când eram un plod,
Nicicând nu m-ai abandonat.
Ce nepătruns eşti, Dumnezeu,
Dar am o rugă şi ţi-o spun,
Ah, de-ai ucide pe cel rău,
Atât aş vrea. O Doamne, bun!
Te rog, mă cercetează iar,
Priveşte în inima mea,
Cunoaşte-mă şi vezi ce simt,
Vezi dacă sunt pe-o cale rea...
Încearcă-mi gândul ce s-a frânt
Sub braţul dur al vijeliei,
Mă poartă-n braţe şi mă du
Pe-calea-ngustă-a veşniciei.
↧
↧
Săptămâna patimilor
Spre alte timpuri gându-mi zboară
Prin veacuri care au apus,
Spre Cel ce-a trebuit să moară
În locul meu, Domnul Isus.
El a venit din veşnicie,
Din măreţia cerului,
Să-şi lase sângele pe glie
De dragul meu, a omului.
Încet se ţese giulgiul morţii
Peste pământul secetos
Şi plânge Domnitorul vieţii
De mila celui păcătos.
Dinspre Golgota se aude
Un murmur viu neostoit,
Se-adună gloatele zălude
La poala muntelui zdrobit.
Şi curge sângele şiroaie,
Cerul se frânge pe Calvar,
Dar omul tot nu se înmoaie,
Iar Domnul plânge cu amar.
Într-un târziu cununi de jale
Îmbracă muntele iubit,
Iar gloatele coboară-n vale,
Isus rămâne părăsit.
Natura-ntreagă cu suspine
De groaza s-a cutremurat,
S-au adunat nori pe coline
Să plângă Marele -mpărat.
Chiar păsările şi-au stins cântul
Când oamenii L-au răstignit,
S-a tulburat intens pământul
Când pe Golgota a murit.
Dar în războiul cu satana
Dragostea Lui a triumfat,
A treia zi învinsă-i moartea,
Hristos din morţi a înviat!
De-atunci clepsidra cerne timpul,
Scripturile se împlinesc,
Isus e viu şi-n cer aşteaptă
Pe toţi acei ce îl iubesc.
A treia zi învinsă-i moartea,
Hristos din morţi a înviat!
De-atunci clepsidra cerne timpul,
Scripturile se împlinesc,
Isus e viu şi-n cer aşteaptă
Pe toţi acei ce îl iubesc.
↧
Visul sufletului
E ploaia ursuză de-mi plânge privirea,
pe filele vechi surâde iubirea,
am crucea în mine, mă doare apusul,
citesc printre rânduri să aflu răspunsul.
Tristeţea-i la uşă, încearcă să bată,
pe haina cea albă hlizeşte o pată,
n-am apă destulă, dar plouă afară
şi uşa-i deschisă, o spăl până-n seară.
Cu palmele ude, murate de ploaie,
mă-ntorc amorţită la mine-n odaie,
tăcerea-i stăpână, doar cartea vorbeşte,
Ei, hai, - Nu te teme, Isus te iubeşte!
- Priveşte spre ceruri, căci norul dispare,
azi plouă în suflet, iar mâine e soare,
ţi-s braţele slabe şi inima frântă,
dar sufletu-n taină se roagă şi cântă.
Mai dau înc-o filă din cartea străveche
şi-un murmur de slavă, suav, nepereche,
mă-nvăluie-n noapte, din somn mă trezeşte,
şoptesc printre lacrimi: Ce mult mă iubeşte!
pe filele vechi surâde iubirea,
am crucea în mine, mă doare apusul,
citesc printre rânduri să aflu răspunsul.
Tristeţea-i la uşă, încearcă să bată,
pe haina cea albă hlizeşte o pată,
n-am apă destulă, dar plouă afară
şi uşa-i deschisă, o spăl până-n seară.
Cu palmele ude, murate de ploaie,
mă-ntorc amorţită la mine-n odaie,
tăcerea-i stăpână, doar cartea vorbeşte,
Ei, hai, - Nu te teme, Isus te iubeşte!
- Priveşte spre ceruri, căci norul dispare,
azi plouă în suflet, iar mâine e soare,
ţi-s braţele slabe şi inima frântă,
dar sufletu-n taină se roagă şi cântă.
Mai dau înc-o filă din cartea străveche
şi-un murmur de slavă, suav, nepereche,
mă-nvăluie-n noapte, din somn mă trezeşte,
şoptesc printre lacrimi: Ce mult mă iubeşte!
↧
Sunt bogată...
↧
↧
LA MULŢI ANI!
Au trecut peste noi anii....! M-ai adăpat la răbdarea ta, m-ai ocrotit cu puterea ta, ai fost întotdeauna stâlpul de care m-am sprijinit, mi-ai şters lacrimile şi nu m-ai dezamăgit niciodată. Eşti cel mai bun, mai iubitor şi mai devotat soţ şi tată din lume.
Azi este ziua ta şi toate dorinţele pentru tine, urările de sănătate şi binecuvântare mi le pun pe braţele Domnului Isus. Să mi te păstreze încă lângă mine, mulţi ani, dragul meu soţ!
![]()
La Mulţi Ani, Ţucule! Dumnezeu să te binecuvânteze
![]()
Azi este ziua ta şi toate dorinţele pentru tine, urările de sănătate şi binecuvântare mi le pun pe braţele Domnului Isus. Să mi te păstreze încă lângă mine, mulţi ani, dragul meu soţ!
La Mulţi Ani, Ţucule! Dumnezeu să te binecuvânteze
şi să ne binecuvânteze!
elena marin alexe
↧
Reacţii...Eurovision
Nu pot rămâne indiferentă.
Aşa sunt eu...uneori mai 'grea de cap', neînţelegând ca ceva normal faptul că acest... thomas neuwirth...adoră să fie luat drept femeie, însă îşi lasă barbă şi adoptă un nume caraghios, ori corespunzător statutului său de travestit : Conchita Wurst .Presa toată s-a dezlănţuit în dezbateri, dar tot nu am priceput mecanismul uman care a votat... pentru această anomalie umană...
Nu am nimic contra minorităţilor de orice fel ar fi ele, cât timp acestea nu lezează bunul simţ al semenilor şi demnitatea umană instituită de Dumnezeu. Că a fost mânărie, ori nu rezultatul şochează lumea, care încă se mai agaţă de perceptele sfintei scripturi.
![]()
Parcă mi s-a întărit certitudinea că pământul o ia la vale, spre valea morţii, ignorând cu nepăsare percepele unei vieţi curate după voia lui Dumnezeu, Cel care ne-a creeat după chipul şi asemănarea Sa.
Aşa sunt eu...uneori mai 'grea de cap', neînţelegând ca ceva normal faptul că acest... thomas neuwirth...adoră să fie luat drept femeie, însă îşi lasă barbă şi adoptă un nume caraghios, ori corespunzător statutului său de travestit : Conchita Wurst .Presa toată s-a dezlănţuit în dezbateri, dar tot nu am priceput mecanismul uman care a votat... pentru această anomalie umană...
Nu am nimic contra minorităţilor de orice fel ar fi ele, cât timp acestea nu lezează bunul simţ al semenilor şi demnitatea umană instituită de Dumnezeu. Că a fost mânărie, ori nu rezultatul şochează lumea, care încă se mai agaţă de perceptele sfintei scripturi.
Ce indiferenţi au devenit oamenii faţă de imoralitate...acoperind totul sub false nume. democraţie, libertate, toleranţă ( cuvântul ăsta parcă face corp comun cu ...case de toleranţă) Of, Doamne!
Suntem de neoprit - a fost mesajul pentru minoritatea gay din lume. Chiar aşa să fie? Asta vă doriţi oameni buni, pentru viitorul copiilor voştri?
elena marin alexe
↧
Soră cu risipitorul
Sunt soră cu risipitorul
Pe-ntunecatele cărări.
Sau unde-si cerne apa norul
Prin toate cele patru zări.
Am rătăcit pe cheiuri moarte,
Cu viaţa am făcut negoţ
De dimineaţă până-n noapte,
Am stat alăturea de-un hoţ.
Mi-am cheltuit în van averea
Fără să-mi pese de.al meu trai,
Nesocotindu-I planul, vrerea,
Mi-am murdărit frumosul strai.
M-am afundat în întuneric,
Cu mine am făcut rabat,
Nu mai zăream nimic feeric
Pe meandrele unde-am umblat.
Amarul mi se părea dulce
Şi patima mă-ncovoia,
Durerea nu voia să plece
Căci răul o înlănţuia
De inima-mi cu-n verşunare,
Iar eu simţeam că nu mai pot,
Prea ostenită de-alergare
Mă-mpleticeam într-un complot.
M-ademenea amăgitorul,
Mereu confuză îl urmam,
Cu umbra mă-nsoţeam şi norul,
Nimic în jur nu mai vedeam.
Am irosit comori de suflet,
S-a frânt în mine ce-a fost bun,
Talent, speranţă-n al meu umblet,
Gândeam doar cum să mă răzbun.
Si valul mă purta departe
De viaţă şi de Dumnezeu,
Dar m-a oprit din drum o carte
Şi-am înţeles cine sunt eu,
Abia când am citit că viaţa
Mi-a mântuit prin sânge sfânt,
Că El e veşnic dimineaţa
Ce a învins chiar din mormânt.
Am alungat frica de moarte
Când am privit spre Golgota,
Am evadat din lunga noapte
Şi am primit iertarea Sa.
Şi, iată cum mi-a fost răsplata,
Din clipa-n care L-am iubit,
Pe nume m-a strigat chiar Tata,
De-atunci nu ne-am mai despărţit.
elena marin alexe
↧
Hai la plimbare, prieteni!
Haideţi cu mine la plimbare...prin zilele acestei primăveri, căci mersul pe bicicletă nu se uită niciodată!
Această primăvară ne-a adus splendoare de pomi înfloriţi....şi verde crud.
sărbătoarea Mirukăi şi Paştele s-au împletit armonios în familie
Îmbrăcate cu ii înflorate, căci - Ne place şi folclorul, pentru-că face parte din sufletul neamului nostru românesc, nu-i aşa?
Şi un moment de shooting foto...cu cel mai tânăr fotograf din familie...
Ei, cred că v-a plăcut plimbarea...aşa că vă mai aşteptăm. Până atunci vă spunem. La revedere, prieteni!
elena marin alexe
↧
↧
Florile inimii
Dacă ar fi posibil să fac o incursiune în inimă, dincolo de structura ei anatomică, m-ar interesa foarte mult, structura spirituală a acestui important organ, fără de care viața noastră ar fi imposibilă.
Ce ar fi de găsit în lăcaşurile ei cele mai ascunse?
Multe, multe și diverse …
Inima este împaratia secretă a sentimentelor umane, sau altfel spus, cel mai important loc din ființa omului. Aici este cea mai rafinată şi mai diversă grădină de flori, care de care mai deosebite, una de alta.
Ce mă intrigă oarecum este următorul fapt : cum poate găzdui inima atât de multe sentimente şi trăiri, în mare parte contradictorii? Și ca să glumesc puţin pe seama spuselor mele, nici nu mă mir, că cea mai răspândită boală de pe glob, este cea de inimă.
Dar să revin la “grădina inimii”, despre care vreau să vă vorbesc aici. Am comparat inima cu o grădină, deoarece asemănarea este evidența dintr-un anume punct de vedere și anume: varietatea de flori care încolţesc şi cresc şi în una şi-n cealaltă.
Aici cresc, Trandafirul iubirii, Lăcrămioarele gingaşe ale speranţei, Bujorul bucuriei, și multe altele, minunate flori una mai nobilă ca alta, dar printre ele adeseori apar şi urzici, volbură, pir, şi lobodă porcească. Cele din urmă au un apetit de viață acerb şi pun de multe ori în dificultate frumusețea şi curățenia grădinii, aşa că grădinarul nu aşteaptă maturitatea lor, ci ele sunt stârpite imediat ce apar şi astfel frumoasele flori pot să se dezvolte armonios spre plăcerea stăpânilor.
Nu acelaşi lucru se întâmplă cu “grădina inimii”. Aici ca stăpâni nu suntem atât de interesați de frumusețea grădinii şi mergem cu indiferentă până acolo, încât lăsăm să crească şi să se înmulțească, urzicile urii, volbura minciunii, pirul tristetei care se înfige cu rădăcinile lui otrăvitoare până în adâncul sufletului, afectându-l până la distrugere. Mă întreb de ce acordăm atât de puţină importanţă inimii noastre? Oare nu e la fel de importantă şi grădina din adâncul fiinţei noastre, acea oază minunată din care țâșnesc izvoarele vieții? Cum a ajuns omul atât de indiferent față de inima lui şi de ce nu este atent la fiecare buruiană care îi invadează lăcașul acesta intim? E posibil să dăm mai multă importantă la orice alt lucru, dar să fim total indiferenți cu inimă noastră iar în final cu sufletul nostru, asta pentru-că nu prețuim viața aşa cum ar trebui.
În Biblie scrie că: inima omului este nespus de înşelătoare, deci ar trebui să fim mai atenți cu inima, nelăsând să se dezvolte în ea acele flori rele, acele buruieni, care pot invada la un moment dat inima şi pot stârpi chiar minunatele flori care ar trebui să crească şi să dea parfumul lor minunat vieții noastre de zi cu zi.
…………………………………………�- �…………………………………………�- ��……………………………
Hai să declarăm război - Minciunii, Indiferenței, Ipocriziei, Tristetei, Amărăciunii, Imoralităţii, Invidiei, Linguşirii, Falsităţii, Deznădejdei, Mândriei, Egoismului , Urii şi încă multor soiuri care ar trebui smulse fără milă.
Ar creşte în voie: Adevărul, Bunătatea, Milă, Bucuria, Cinstea, Modestia, Speranța, Dragostea, Altruismul, Facerea de bine, Dărnicia, Încrederea, Moralitatea, Sinceritatea, Pacea…..și încă altele.
Ce frumos ar arata inima noastră, plină doar de minunate flori, încununate de trandafirul Dragostei!
Pentru încheiere am să recurg iar la Cartea Cărților care spune: Fiule, dă-mi inimă ta și să găsească plăcere ochii tăi, în căile Mele. Prov. 23: 26.
Gânduri de peste zi - elena marin alexe
↧
Elena
Aseară am ieşit la plimbare să iau o gură de aer proaspăt. Aproape că m-am pierdut prin iarba înaltă a gândurilor mele, când m-am întâlnit cu Elena.
Aerul ei de voioşie m-a încântat, căci nu o mai văzusem de multă vreme veselă. După ce am schimbat câteva impresii, am plecat mai departe încântată de întâlnirea neaşteptată, dar la colţul sufletului am zărit-o iar pe Elena...Mii de scântei îi ţâşneau din ochii aprinşi, aşa că am fugit din calea ei şi mi-am imaginat cum fug oamenii din calea uraganului Katrina...
Cum alergam speriată, în timp ce mii de întrebări cădeau asupra mea ca ploaia torenţială, am dat din nou nas în nas cu Elena. Cânta cu glas mângâietor...De pe buze îi picura miere şi cu mărinimie mi-a dat să gust...însă am refuzat-o politicos:
-Mie nu-mi plac dulcegăriile dragă, i-am zis cu sinceritate şi m-am depărtat fără să-i dau posibilitate să-mi răspundă. Când am întors capul, cântecul ei amuţise şi brusc m-am rătăcit
în privirile ei fără capăt..După vreo alţi câtiva paşi m-am intersectat iarăşi cu Elena.
Stătea dusă pe gânduri de parcă era străină locurilor...Ochii ei se agăţaseră de zarea
ce se întrezărea printre ramurile vişinului privind spre ceva văzut doar de ea.Nici nu m-a observat.
Uimită, m-am îndepărtat şi dorind să scap mai repede, am luat la pas aleile parcului bătrân.
Dar ce credeţi că am zărit pe o bancă din apropiere?
Pe Elena.
Cu faţa prinsă în palme se scutura în hohote de plâns. Durerea ei aproape m-a strivit.
Abia târându-mi paşii m-am apropiat s-o mângâi, dar cu un gest de neputinţă m-a refuzat.
Cu părere de rău am lăsat-o acolo şi tulburată am ieşit din parc. După primul colţ m-am rezemat de un gard suspinând...Liniştea dimprejur mi-a făcut bine pe moment.
Nu a durat mult. Deodată m-au trezit cascade spumoase de râs..Am privit spre curte şi ochii mi-au căpătat semnul mirării, căci Elena înconjurată de o ceată boemă dădea tonul la râs..
Şi ce râs molipsitor... Amuzată, am intrat în curte, dar, surpriză:
Aici Elena stătea îngenunchiată, cu privirile plecate. De pe buze şoaptele se urneau cu greu, împleticindu-se în lacrimile grele.
Fără vreo vorbă am rămas lângă ea, ignorând timp şi spaţiu. Când m-am trezit, eram singură, obosită şi confuză
Degeaba am încercat s-o regăsesc pe Elena, nu am mai reuşit. Dacă o întâlniţi, spuneţii c-o mai aştept încă aici pe drumul vieţii colţ cu veşnicia, cât mai răsare soarele...
Am uitat s-o îmbrăţişez.
elena marin alexe
↧
Trandafiri şi flori de câmp
Au înflorit trandafirii mei dragi, dar florile de câmp cu simplitatea şi aroma lor m-au cucerit şi în acest an..şi mi-au purtat paşii pe cărări de basm. Of, dacă toţi oamenii ar preţui mai mult darul pământului, cu care Dumnezeu ne-a binecuvântat...
elena marin alexe- 2014
↧
Timpul meu
Cosiţele mi-au albit devreme,
sub pieptenele neobosit al timpului
Ochii abia mai zăresc roua ascunsă
pe firele verzi, în zori.
Degetele tremură pe ramul împodobit
ca o mireasă în văluri diafane.
Piciorul se poticneşte mai des
pe cărăruie, printre salcâmii răzleţi.
Umărul se înclină dureros,
ca sub o greutate nevăzută...
Inima tremură pentru orice şoaptă
şi o i-a razna, cuprinsă de panică
la urcuşul pe colină.
Dar sufletul?
El a rămas tânăr, plin de viaţă,
alergând neostenit pe cărările norilor,
sub cetina brazilor verzi,
ori pe nisipul brodat de valuri răcoroase,
sub pieptenele neobosit al timpului
Ochii abia mai zăresc roua ascunsă
pe firele verzi, în zori.
Degetele tremură pe ramul împodobit
ca o mireasă în văluri diafane.
Piciorul se poticneşte mai des
pe cărăruie, printre salcâmii răzleţi.
Umărul se înclină dureros,
ca sub o greutate nevăzută...
Inima tremură pentru orice şoaptă
şi o i-a razna, cuprinsă de panică
la urcuşul pe colină.
Dar sufletul?
El a rămas tânăr, plin de viaţă,
alergând neostenit pe cărările norilor,
sub cetina brazilor verzi,
ori pe nisipul brodat de valuri răcoroase,
legănându-se între cer şi pământ
în aşteptarea clipelor nemărginite,
pierdute printre vagi amintiri.
Din când în când, mai coboară să se adape
la izvorul nesecat al Calvarului...
în aşteptarea clipelor nemărginite,
pierdute printre vagi amintiri.
Din când în când, mai coboară să se adape
la izvorul nesecat al Calvarului...
elena marin alexe
↧
↧
POVESTE VECHE
(satiră)
La-nceput, Adam şi Eva
Au fost înşelaţi cu-n măr.
Să nu credeţi că-i legendă,
E un mare adevăr.
Cel rău, ager, dă târcoale,
Lăudându-se cu mere,
Şi-mparte la fiecare,
Glasul lui e numai miere.
Parcă-l văd cum se strecoară
Şi ne-mbie surâzând:
-Hai, veniţi, să vă dau mere,
Aşezaţi-vă la rând!
Lumea -ndată năvăleşte,
Se agită ca un roi,
În curând vezi pe satana,
Plecând cu desagii goi.
Nu există-n lumea asta
Un mai mare precupeţ,
Care să ofere fructe
Tuturor, fără vreun preţ.
Cine-a mai văzut vreodată
Aşa darnic negustor,
Care să-şi împartă marfa,
Fără bani, în vreun obor?
Ce-l determină să dea
Mere dulci, mere frumoase,
Cu-atâta mărinimie
dacă n-ar avea foloase?
Vreţi să ştiţi ce fel de mere
Are cel rău de-mpărţit?
Nu vă las să staţi pe gânduri,
E foarte uşor de ghicit.
Azi o laudă de sine,
Mâine o ceartă-ntre vecini,
Sau spunând câte-o minciună,
Ori un idol să te-nchini.
Azi o vorbă de ocară,
Mâine o ţuică sau o bere,
Câte o ţigară, două,
Toate astea-s a lui mere.
Câte-o bârfă mincinoasă
A banilor lăcomie,
Sau un furt făcut în taină,
Ură sau făţărnicie...
Azi puţină răutate,
Dublă doză de mândrie
Mâine-un gând de înălţare,
Îngâmfare, gelozie..
Până-n zori să-ţi baţi nevasta
Plânsul ei să nu te doară
Ori să-ţi neglijezi odrasla
Nu ştiu pentru-a cât-a oară
Câte-o vorbă la-ntâmplare
Deseori fără să-ţi pese
Fiindcă ai jicnit pe-un semen
Ai doar proprii interese...
Astea-s merele-aromate
Dăruite de satan
Care-i otrăvesc pe oameni,
Zi de zi şi an de an.
Nu se satură creştinul
Cu averea ce şi-a strâns,
Diavolul îl ispiteşte:
Niciodată nu-i de-ajuns!
Să nu stăm în neştiinţă
De planul acelui rău,
Care-ar vrea să ne distrugă
Să păcătuim mai rău.
Când vedeţi că vă îmbie
Cu măr aromat, frumos,
Refuzaţi-l categoric,
Că-i un mare mincinos.
Iar dacă poftiţi la mere
Eu cunosc un măr gustos,
Care creşte şi rodeşte
În grădina lui Hristos.
Au fost înşelaţi cu-n măr.
Să nu credeţi că-i legendă,
E un mare adevăr.
Cel rău, ager, dă târcoale,
Lăudându-se cu mere,
Şi-mparte la fiecare,
Glasul lui e numai miere.
Parcă-l văd cum se strecoară
Şi ne-mbie surâzând:
-Hai, veniţi, să vă dau mere,
Aşezaţi-vă la rând!
Lumea -ndată năvăleşte,
Se agită ca un roi,
În curând vezi pe satana,
Plecând cu desagii goi.
Nu există-n lumea asta
Un mai mare precupeţ,
Care să ofere fructe
Tuturor, fără vreun preţ.
Cine-a mai văzut vreodată
Aşa darnic negustor,
Care să-şi împartă marfa,
Fără bani, în vreun obor?
Ce-l determină să dea
Mere dulci, mere frumoase,
Cu-atâta mărinimie
dacă n-ar avea foloase?
Vreţi să ştiţi ce fel de mere
Are cel rău de-mpărţit?
Nu vă las să staţi pe gânduri,
E foarte uşor de ghicit.
Azi o laudă de sine,
Mâine o ceartă-ntre vecini,
Sau spunând câte-o minciună,
Ori un idol să te-nchini.
Azi o vorbă de ocară,
Mâine o ţuică sau o bere,
Câte o ţigară, două,
Toate astea-s a lui mere.
Câte-o bârfă mincinoasă
A banilor lăcomie,
Sau un furt făcut în taină,
Ură sau făţărnicie...
Azi puţină răutate,
Dublă doză de mândrie
Mâine-un gând de înălţare,
Îngâmfare, gelozie..
Până-n zori să-ţi baţi nevasta
Plânsul ei să nu te doară
Ori să-ţi neglijezi odrasla
Nu ştiu pentru-a cât-a oară
Câte-o vorbă la-ntâmplare
Deseori fără să-ţi pese
Fiindcă ai jicnit pe-un semen
Ai doar proprii interese...
Astea-s merele-aromate
Dăruite de satan
Care-i otrăvesc pe oameni,
Zi de zi şi an de an.
Nu se satură creştinul
Cu averea ce şi-a strâns,
Diavolul îl ispiteşte:
Niciodată nu-i de-ajuns!
Să nu stăm în neştiinţă
De planul acelui rău,
Care-ar vrea să ne distrugă
Să păcătuim mai rău.
Când vedeţi că vă îmbie
Cu măr aromat, frumos,
Refuzaţi-l categoric,
Că-i un mare mincinos.
Iar dacă poftiţi la mere
Eu cunosc un măr gustos,
Care creşte şi rodeşte
În grădina lui Hristos.
elena marin alexe
↧
POEM
(celor dragi)
Între cer şi pământ, cred că nu vă miraţi,
Mă încumet să cânt printre nori minunaţi.
Mă trezesc dimineţi, iarba-i udă de-argint,
Eu culeg frumuseţi, caut rime de-alint.
Spre apus port în gând amintiri care ard,
Şi mai scriu câte-un rând sub al soarelui fard.
Trece timpul zglobiu, azi mă bucur că sunt
Şi când n-am să mai fiu doar un biet amănunt,
Veţi citi tot ce-am scris, într-o viaţă de om
Ce-a trecut prin abis renăscând ca un pom...
De pe trepte de cer ochii mei vor zâmbi,
Aripi albe şi moi mă vor duce-n câmpii.
Printre gingaşe flori paşii mei vor călca
Şi-n miresmele lor fruntea mi-o voi culca.
Între cer şi pământ, cred că nu vă miraţi,
Mă încumet să cânt printre nori minunaţi.
Mă trezesc dimineţi, iarba-i udă de-argint,
Eu culeg frumuseţi, caut rime de-alint.
Spre apus port în gând amintiri care ard,
Şi mai scriu câte-un rând sub al soarelui fard.
Trece timpul zglobiu, azi mă bucur că sunt
Şi când n-am să mai fiu doar un biet amănunt,
Veţi citi tot ce-am scris, într-o viaţă de om
Ce-a trecut prin abis renăscând ca un pom...
De pe trepte de cer ochii mei vor zâmbi,
Aripi albe şi moi mă vor duce-n câmpii.
Printre gingaşe flori paşii mei vor călca
Şi-n miresmele lor fruntea mi-o voi culca.
↧
Surpriza
Coborî din taxi şi intră pe aleea dintre blocuri. Era nerăbdătoare să-i citească uimirea în priviri, căci nu venise niciodată la ea fără invitaţie. Nu obişnuia să facă surprize, sau mai bine zis se temea de acest lucru. Ajunsă la intrarea în bloc inima prinse a-i bate mai repede fără nici un motiv. Panicată îşi duse mâna la piept şi-l apăsă cu putere. Se sprijini de zidul cenuşiu să-şi tragă respiraţia. Oare nu a greşit venind neanunţată? Dacă fiica ei va socoti inoportună această vizită? Gândul îi fugi spre o amintire care i se desfăşură ciudat de real prin faţa ochilor.
Îl cunoscuse într-o seară de vară, când ziua îşi lua rămas bun de la oraş şi prinsese să alerge pe coline urcând în întâmpinarea amurgului. A aflat mai târziu cum a fost aleasă din grupul gălăgios al celor trei fete cu care ieşise la plimbare în acea seară. Costinel, aşa îl chema, o plăcuse pe ea, o creolă subţirică şi minionă. Înalt, cu plete blonde şi evazaţi ca majoritatea tinerilor din anii 70, adepţi ai curentuluiflower power, era adorat de multe fete. Faptul că ochii lui albaştri ca cerul s-au oprit asupra ei, i-a umplut inima de fericire şi mândrie. A fost dragoste la prima vedere, căci din acea seară când parcă tot cerul sărbătorea scăldat în reflexe aurii, au rămas prieteni de nedespărţit. Ambii adorau muzica bună. Ziua lor începea adeseori cuDeep Purple - Child in Time. Aretha Franklin,Creedence Clearwater Revival, Moody Bluessau Joe Dassinşi mulţi alţii erau pe lista de preferinţe. Nu mai spun de Queen, de care erau amândoi îndrăgostiţi. De multe ori mergeau la câte o terasă sau la restaurantul lor preferat - Dumbrava. Sticla de vin era doar un pretext pentru a dansa şi a fi alături de prietenii care se adunau la masa lor. Când programul se încheia, plecau cu toţii şi se opreau în vreun parc unde ascultau muzică la radiocasetofonul ei, Phillips, o sculă foarte rară în România acelor ani.Se aşezau în cerc pe iarbă şi stăteau la taclale, ascultând - Nights In White Satin până aproape de zori. Lunile au trecut în goană, iar ei trăiau fiecare zi cu pasiune, de parcă fiecare zi ar fi fost ultima..şi nu voiau să piardă timp departe unul de altul. Se iubeau cu pasiunea celor tineri şi fără griji.
Simţi că cineva o priveşte lung şi îşi ridică cu greutate capul. Doi copii, o fetiţă şi un băieţel o priveau, dar nu îndrăzneau s-o întrebe nimic. Cuprinsă de slăbiciune se aşeză pe banca de la intrarea în blocul pe cît de înalt, pe atât de tăcut. Auzi lângă ea o voce subţirică:
- Tanti, sunteţi bolnavă, vreţi să vă aduc puţină apă? Făcu semn afirmativ din cap, iar fetiţa se strecură repede în scara blocului şi, după câteva clipe, apăru cu un pahar plin cu apă, dar purtând pe el urme albe. Înţelese că micuţa era singură acasă şi o servise cu paharul din care îşi băuse laptele de dimineaţă. Îl luă, privind copilul cu un zâmbet înflorit în colţul gurii. Bău pe nerăsuflate şi îl întinse fetiţei, mulţumind. Se rezemă de spătarul băncii respiră adânc, apoi îşi prinse capul în palme, lăsându-se pradă gândurilor.
A fost cea mai frumoasă toamnă şi cea mai scurtă, deşi ar fi vrut să nu se mai termine niciodată. S-au căsătorit aproape de Crăciun, fără binecuvântarea părinţilor, iar martori le-au fost cei mai buni prieteni din grupul lor numit ”Ultimii oameni”.Nici acum nu ştie exact de ce şi-au atribuit acest nume. Săptămânal dădeau câte o petrecere doar pentru prietenii apropiaţi, pe lângă care se mai strecurau şi câţiva intruşi sau mai bine zis intruse pline de curiozitate, să ştie ce anume îi lega pe cei din grup. Oricine venea nou încercând să se apropie de ei, erau testaţi cu o întrebare simplă, foarte simplă: Care sunt cele 7 minuni ale lumii? După o oră plecau la fel de confuze precum veniseră, căci la mijloc nu era nici un secret, ci doar o prietenie frumoasă a celor patru perechi de tineri, care iubeau muzica bună şi cartea şi care aveau o relaţie frumoasă bazată pe dragoste.
Dar într-o zi el a fost mutat în interes de serviciu într-un mare oraş din vestul ţării şi atunci parcă ceva se frânse în sufletul ei. Distanţa era prea mare, iar ea rămase sub povara necruţătoare a dorului aproape opt luni. Simţi că nu mai poate continua şi hotărî să plece la el să-i facă o surpriză. Era nerăbdătoare, dar fericită, la gândul că îl va revedea şi liniştea i se va odihni la piept, după atâtea luni încărcate de cenuşiu în lipsa lui.Timpul rămas până la plecare se scurgea nemilos de greu, de parcă era contra dorinţei arzătoare ce o mistuia zi şi noapte fără răgaz. Gândurile i se agăţau dureros de cele patru puncte cardinale ale inimii şi cutreierau amintirile aduse la timpul prezent.
Când piciorul atinse platforma peronului se lăsă condusă de vraja cu care luna o întâmpina, parcă bucurându-se alături de ea. Îi făcu un semn complice cu ochiul şi urcă în primul taxi, spunând:
- Pe Sabinelor 8, vă rog. Dacă se poate mai repede, v-aş fi recunoscătoare! Înţelegător, taximetristul, un tip bonom, zâmbi pe sub mustaţa bine îngrijită şi acceleră, iar maşina o zbughi în noapte. La radio, vocea inconfundabilă a Margaretei Pâslaru, dădea nopţii un ton melancolic, pe care inima ei îl respinse repede
- Trandafirii tăi s-au vestejit în glastră...Vremea a trecut, tu m-ai uitat de mult..Nu uit mi-ai dat odată...Un buchet şi un sărut...
- Vă aşteaptă, aşa-i, întrebă taximetristul? Mare bucurie când oamenii care se iubesc, se caută şi dau de-o parte barierele, mai spuse el zâmbind.
- Nu, nu mă aşteaptă, nici nu ştie că vin. Vreau să-i fac o surpriză, răspunse fata privind reclamele luminoase din vitrinele mari, aşa cum la ea în micul orăşel nu mai văzuse niciodată. Fu întreruptă din visare de remarca şoferului:
- Să dea Domnul să fie plăcută surpriza, domnişoară, să nu paţi ca mine, Doamne feri!
Privi în oglindă şi observă cum chipul celui de la volan devenise palid şi se sperie puţin. Între ei se aşternu tăcerea, iar după câteva minute maşina se opri în faţa unei case ce purta numărul 8.
- Să vă aştept, domnişoară, dacă nu-i nimeni acasă, ce faceţi? Ea refuză, politicos,plăti cursa şi mulţumi, coborând la fel de grăbită, pe cât se urcase la gară. Poarta se deschise cu un uşor scârţâit şi inima începu să-i bată cu putere de parcă alergase la maraton. Aproape că nu mai respira de emoţia revederii. Când păşi în holul lung, cam întunecos, luminat doar de o lampă de veghe aşa cum avea şi ea acasă, avu sentimentul că timpul s-a oprit în loc. Deschise uşa încet şi pipăi cu degetele după comutator, zâmbind în sinea ei cu mulţumire. Becul cuprinse camera într-o baie lăptoasă de lumină şi surprinsă încremeni pe loc. Crezu că oboseala este de vină şi se frecă la ochi, continuând să privească scena care se lăbărţa în faţa ochilor ei, schimonosindu-se, micşorându-se şi mărindu-se consecutiv, zgâriindu-i retina. Nu, nu putea fi adevărat ce vedea.
O „ea” cu păr scurt, de un blond incert, adormită pe braţele lui, respira uşor. El îşi lăsase o mână într-un gest de ocrotire pe tâmpla ei, în timp ce mici broboane de sudoare i se prelingeau de pe frunte... Îl privea şi totuşi nu accepta, nu putea să creadă că ce vede este real. Parcă simţindu-se privit, el deschise ochii şi rămase la fel de confuz. Privirile lor se prinseră într-un duel fierbinte dar mut. Îi ţintuia tăcerea şi lacrimile care prinseră s-o ia la vale, unindu-le confuzia şi durerea unei clipe care se transforma sub ochii lor într-o veşnicie stearpă.
- Îmi pare aşa de rău... că am deranjat. Of, Doamne, cât de rău îmi pare, este deja trecut de doişpe noaptea... nici nu ştii cât regret, dragul meu..Doamne ce-am făcut?...Plec imediat!
Atât a putut să îngaime, căci îşi simţea limba amorţită de durere, de cât şi-a strâns-o între dinţi să nu ţipe, să nu spună altceva.Trase uşa după ea încet, să nu facă zgomot şi ieşi afară. Măcar de-ar fi oprit taxiul, s-o aştepte. Era singură în acel oraş mare, doar luna o privea cu ochi întrebători şi, văzând-o tristă, îi ţinu companie până la gară pe străzile mute ca şi ea...
Când urcă iar în trenul ce urma s-o ducă spre casă, mai rămase cu un singur gând care, devenit obsesiv, o sufoca: Surpriză... La ce bun? Surpriza este bucurie, farsă, sau greşeală de neiertat?
- Tanti, mai vreţi puţină apă sau poate o pastilă, căci şi mami bea pastilă când este bolnavă?
Ridică încet capul. Fetiţa de mai-nainte stătea lângă bancă şi o privea întrebător. Îi zâmbi, mulţumindu-i cu un gest de alintare pe creştet, apoi îşi luă inima-n dinţi şi intră în bloc.De când fiica ei îşi cumpărase în sfârşit un apartament nou, nu o vizitase niciodată. Era mereu ocupată cu ceva sau nu se simţea aşa bine încât să se încumete la un drum lung. Trecuse destulă vreme, patruzeci de ani mai precis, de când păţania cu surpriza o lecuise pentru totdeauna şi nu mai îndrăznise de atunci să facă vreo bucurie cuiva drag, de teama ca nu cumva vizita să pice prost. După multe frământări interioare hotărâse această vizită neanunţată, în speranţa că va fi o bucurie pentru cei dragi.
Sună la uşă cu degetul tremurând şi aşteptă emoţionată. Când fiica ei o întâmpină în prag, uimită şi cu chipul radiind de bucurie, o prinse setea de parcă tot pieptul îi luase foc. Ceru un pahar cu apă, dar nu reuşi să-l ducă la gură. Zgomotul cioburilor pe gresie o trezi ca dintr-un coşmar. Se simţi ruşinată, şi vinovată atunci când două braţe o învăluiră cu dragoste şi obrazul i se îmbujoră sub pupături.
- Lasă, mămico, lasă, cioburile aduc noroc la casă nouă, nu-i nimic... Fii liniştită. Doamne, ce surpriză frumoasă ne-ai făcut.. ce bine că ai venit, mămico, ce bucuroşi or să fie copiii !
-Scularea...babauri, haideţi că a venit Miki !
elena marin alexe - Nuvele
↧
Fără Amprente...
Acum după câţiva ani roditori...am rămas fără Amprente şi mă simt cam stingheră.
Reţeaua Amprente Literare a ajuns la final, pe 1 August. Ne-am luat la revedere de la colegi, de la unii care au fost pe fază...Voi păstra frumoasele amintiri despre colegii cu care am colaborat, cu care am stat umăr la umăr în toţi aceşti ani frumoşi.
Amprentele s-au şters, dar poezia merge mai departe.
![]()
Adio Amprente Literare!
Reţeaua Amprente Literare a ajuns la final, pe 1 August. Ne-am luat la revedere de la colegi, de la unii care au fost pe fază...Voi păstra frumoasele amintiri despre colegii cu care am colaborat, cu care am stat umăr la umăr în toţi aceşti ani frumoşi.
Amprentele s-au şters, dar poezia merge mai departe.
elena marin alexe
↧
↧
Agonia trece pe uliţă
Ne-am mutat de câţiva ani la ţară, în satul unde a copilărit soţul meu. Când am primit moştenirea m-am considerat binecuvântată, căci deşi am fost născută şi crescută în oraş, satul românesc îmi dădea târcoale sufletului, cu toată naturaleţea lui şi cu nemărginirea ce nu poate fi descrisă chiar în cele mai alese cuvinte.
Credeam că îmi voi ostoi inima de dor de verde şi aşteptam să mi se potolească, să mi se vindece rănile făcute de blocurile cenuşii, ţintate de macarale, de inundaţiile de sus, de la vecini, care mi-au murdărit tinereţea ani la rând. Tânjeam după imaşul verde, pe care îl vizitam doar la prietenii mei din Bosanci, Podeni, Ipoteşti, ori Petia. Îmi plăcea să mă ascund în iarba înaltă sau să colind potecile pe sub, crengile încărcate de rod.
A venit şi ziua mutării noastre. Am fost tare entuziasmată încă din prima zi. Am reamenajat casa, am sădit pomi şi vie şi mi-am făcut o grădină ce poate concura cu un părculeţ relaxant. Apoi am aşteptat să se înfăptuiască miracolul, să simt schimbarea şi să mi se lumineze ochii de fericire stând la odihnă sub vişinul înflorit, ori adulmecând aroma teiului înflorit. Nu bănuiam ce va urma.
Până într-o zi când s-a reîntors din Italia un vecin cu care suntem şi ceva rude... După o săptămână de tihnă am înţeles că satul, oaza de linişte pe care mi-o dorisem atât de mult nu exista. Treptat mi-am cunoscut vecinii care nu erau nici orăşeni, dar nici ţărani şi m-am speriat. Încet-încet am descoperit că aşteptările mele sunt sortite eşecului, că am căzut într-o râpă unde m-am trezit din vis.
Acum satul este în agonie de moarte, sătenii îşi calcă cu bună ştiinţă originile, se învelesc în grotesc,iar eu trec neputincioasă pe lângă ei şi mi-e greu să înţeleg multe lucruri. Cert este că moare satul şi cum să nu moară când îsi pierde autenticul pe zi ce trece, transformând tradiţionalismul în ceva tras la indigou care devine tot mai hilar?
Ca din pamânt răsar cladiri, care de care mai gigantice, diforme si de prost gust ce nu-mi mai amintesc de casele tradiţionale cu tindă şi cerdac, acolo unde fetele îşi torceau fuiorul pentru zestre. Au mai rămas câteva căruţe în tot satul- poate 3-4, atât. Pe uliţe trec în goană, lăsând în urmă trombe de praf, maşini scumpe, atrăgând lătratul furios al câinilor, blestemele babelor şi fugărind cele câteva găini răzleţe, care s-au aventurat la drum..
Tinerele cu părul vopsit în cel putin trei culori stridente, arborând cele mai fistichii frizuri, îşi scâlciază prin gropile uliţelor, pantofii de sute de euro şi înjură birjăreşte, trăgând cu sete din tigară spre disperarea şi oprobiul bătrânilor, atâţia câţi au mai rămas, care sprijiniţi de stâpii porţilor ca nişte schelete vii, cu ochii uscaţi, lipsiţi de lumină, îşi fac cruce.
Copii te abordează cu obrăznicie, fără a mai saluta cu respectul de odinioară, ba mai mult, vorbesc grosolan şi vulgar nemaiţinând cont de vârstă...Rămâi uluit ce vorbe au în palmares adolescenţii de azi.
Nu se prea ţin de şcoală dar se antrenează cu orele pe internet şi scriu pocit pe diversele reţele de socializare.Trist este că dacă-i întrebi cine a fost Tudor Arghezi, ori Ion Agârbiceanu, râmân cu ochii holbaţi şi îşi muşcă limba...dar nu ştiu să-ţi răspundă.
De prin curţi decibelii îţi agresează intimitatea gândului, trâmbiţând un soi de muzică până mai ieri straină satului, dar la moda acum - maneaua. Oricât ai căuta, chiar cu lumânarea, orice urmă a bunului simţ de odinioară a dispărut. Nimănui nu îi pasă cu tu ai drept la linişte, ori că sunt ore la care ai vrea să te odihneşti , să cugeţi în tihnă, sau să citeşti o carte. Nimeni nu se mai ruşinează de nimeni. Ce dacă eşti mai în vârstă şi ai neaua anilor cernută în păr? Vrei nu vrei, asculţi manelele care zbiară din boxele "melomanilor"
Uneori îmi ies din fire şi sunt tentată să pun si eu la maxim Queen...sau Beethoven, sau de ce nu, duminica muzică creştină? Dar doar ce-mi trece prin gând că şi renunţ, trasă la respect de bunul simţ...care aproape că mă ceartă în taină.
Nici cu Dumnezeu nu stau mai bine sătenii, deoarece renunţă tot mai des la slujba de duminică, în favoarea altor treburi pe lângă casă, prin vie,, sau adăstând fără rost în faţa televizorului. Ce rost are să mai meargă la biserică, să mulţumească lui Dumnezeu pentru ploaie, pentru rod bogat, pentru sănătatea lor sau a copiilor? Nu-şi mai pierd ei vremea cu asta. Mai bine merg la cârciumă şă dea pe gât câteva beri luate pe datorie.
Să vă mai zic de înjurăturile care se înteţesc după câteva pahare, căci deh, suntem în ţinut viticol? Acum îţi este greu să recunoşti, oricât ai căuta cu privirea, ţinuta femeii de la sat, a ţărăncii autentice. Cred că au şi uitat de rochiile înflorate, ori fustele bine strânse în talie. Acum chiar şi cele trecute bine de 5o ani au pulpele la vedere înghesuite în iegări de diverse culori. Parcă ţi-e şi ruşine ţie, tânăr, să o vezi pe mătuşă-ta cu fundul adunat în pantaloni trei sferturi, prea mulaţi prea sexi pentru vârsta ei, care îi dau şi o notă de autodispreţ.
Bărbaţii se rezumă la câte o pereche de bermude care stau pe oasele lor ca pe gard, dar ...dacă-i modern. merge şi chiar dă bine îşi zic ei. Asta este. Mulţi dintre ei nu au ocupaţie şi îşi omoară vremea stând la taclale, la o sticlă.
Curăţenia satului , văruitul pomilor, tăiatul buruienilor din faţa porţilor, lasă mult de dorit. În schimb telefoanele mobile rămân agăţate stăruitor , cu orele chiar , de urechile sătenilor. Ce să se mai ducă Vasilica până la verişoară-sa Aurica după o reţetă, dacă are mobil.. Ba iese la portiţă şi cu voce stridentă are dialogul la telefon , aşa ... s-o audă tot satul, să iasă afară vecina Ioana şi să -i vadă noul mobil trimis de fiică-sa din Italia, ca să-i sară ochii de ciudă...
Să nu mai amintesc de molima internetului Aici chiar nu pot înţelege un aspect important, anume: Cum poate sta pe net un om semianalfabet, care abia dacă poate să silabisească? Mai are rost să vorbim de agramarea abundentă din comentarii?
Nimeni nu-mi poate răspunde, aşa că voi rămâne în nedumerirea mea.Tot mai multe clipe ale vieţii satului autentic dispar odată cu trecerea timpului. Un singur obicei nu dă semne de agonie: Bârfa. Nicăieri nu se bârfeşte mai cu spor, mai fără noimă ca la sat. Dar cu bune şi rele timpul trece ca vântul şi şterge frumuseţea neprihănită a satelor noastre.
Veţi spune - Altă viaţă, alte vremuri!
Eu însă nu mă pot împăca cu gândul, că frumuseţea de odinioară cu care te amprenta traiul ţărănesc, dispare câte puţin în fiecare zi, lăsându-ne mai săraci ca şi popor şi mă doare cumplit agonia satelor, pe care oricât mi-aş dori n-o pot opri.
Dezamăgită, mă retrag zilnic în adâncul fiinţei mele cu nostalgia lipită de suflet, hotărâtă să privesc satul doar printre rânduri...
elena marin alexe
↧
La Mulţi Ani, Rodi, trandafirule roz...
La braţ cu toamna
(pentru tine, Rodi)
Şi dacă toamna îmi presară pe suflet gândul care doare,
aştept o altă primăvară scăldată-n razele de soare.
Şi dacă sufăr în tăcere am gândul mângâiat de Tine,
ştiu că sunt clipe efemere care se rătăcesc prin mine.
Şi dacă ochiul Tău, Isuse spre mine caută-n tăcere,
îmi vindecă tristeţi nespuse regrete, lacrimă, durere.
Şi dacă inima porneşte spre-albastra cerului cărare,
din alte zări pace primeşte să-mi facă ziua sărbătoare.
Şi dacă glasu-mi se răsfaţă prins în buchet de bucurie,
pe bolta cerului agaţă minune, zâmbet, reverie.
Şi dacă-n suflet mor speranţe de vântul rece spulberate,
deschid seiful cu restanţe din întâmplări adevărate.
Şi dacă peste tot şi toate eu te aleg pe Tine Doamne,
pe drumul lung înspre cetate mă plimb la braţ cu mândre toamne.
aştept o altă primăvară scăldată-n razele de soare.
Şi dacă sufăr în tăcere am gândul mângâiat de Tine,
ştiu că sunt clipe efemere care se rătăcesc prin mine.
Şi dacă ochiul Tău, Isuse spre mine caută-n tăcere,
îmi vindecă tristeţi nespuse regrete, lacrimă, durere.
Şi dacă inima porneşte spre-albastra cerului cărare,
din alte zări pace primeşte să-mi facă ziua sărbătoare.
Şi dacă glasu-mi se răsfaţă prins în buchet de bucurie,
pe bolta cerului agaţă minune, zâmbet, reverie.
Şi dacă-n suflet mor speranţe de vântul rece spulberate,
deschid seiful cu restanţe din întâmplări adevărate.
Şi dacă peste tot şi toate eu te aleg pe Tine Doamne,
pe drumul lung înspre cetate mă plimb la braţ cu mândre toamne.
↧
62
Trece timpul meu, precum florile...toamna... Prin mila lui Dumnezeu...am 62 ani!
Atât. Oricum nu-mi vine să cred...
![]()
Atât. Oricum nu-mi vine să cred...
↧