Quantcast
Channel: hai la plimbare
Viewing all 259 articles
Browse latest View live

Scrisoare deschisă

$
0
0


De o vreme, cineva din zona Tecuciîncearcă să-mi spargă contul Google.Sunt profund uimită, dar şi măgulită oarecum şi-mi spun: uite ce importantă am devenit!!!
Ce pot crede despre tine, persoana care te străduieşti să  intri fraudulos pe contul meu? Chiar dacă ai fi reuşit tot nu înţeleg la ce ţi-ar folosi? Prietenii mei din virtual mă cunosc oarecum, îmi cunosc stilul, părerile, limbajul, aşa că orice fals ar fi descoperit repede.
Eu am 61 de ani şi demnitatea de a fi doar eu. Scriu pe blog din 2008 şi am curajul să-mi pun numele chezaş. Cu siguranţă că tu cel sau cea care te pretezi la asemenea furt eşti un NIMIC, o persoană NEPUTINCIOASĂ, plin(ă) de INVIDIE...Dacă ai avea o fărâmă de respect pentru tine, ai veni cu un mesaj şi mi-ai spune clar de vrei, sau cu ce te-am supărat. Dar nu ai.
Eşti un 0.
Aş putea să-ţi spun multe dar nu meriţi nici un strop de atenţie. După discuţia cu reprezentanţii Google m-am liniştit. În curând vei avea surprize NEPLĂCUTE după merit.

Esti demn (ă) de MILĂ...
elena marin alexe

Trece timpul

$
0
0
Mă îngână toamna-n cântec
Trece timpul, trec şi eu
Mi-am prins ghiocei la tâmple
Versuri plâng de dorul Tău

Vremea capătă nuanţe
După felul cum gândesc
Zile bune zile rele
În taină se împletesc

Cu iubire şi speranţă
E urcuşul meu spre cer
Trec prin meandrele vieţii
Dezgolită de mister

Ca o frunză-n vântul toamnei
Uneori mai hoinăresc
Dar mereu mă-ntorc acasă
Alinare să primesc

Trece timpul ca nebunul
Fir de boare strop de gând
Risipind clipe şi zile
Prin suflete suspinând

Dacă-ai priceput mesajul
Cum că totu-i trecător
Lasă-ţi inima să cânte
Odă pentru Creator

Căci spre-altarul veşniciei
Minutele se grăbesc
Mă aplec în rugăciune
Pace-n suflet să găsesc
elena marin alexe


Amintiri într-o toamnă târzie

$
0
0

Acasă la Fălticeni - ulei pe pânză - elena marin alexe
Ascult suspinul toamnei şi-aştept cu nerăbdare
Odihna lângă sobă Crăciunul cu ninsoare
Şi flori să-mi încrusteze ferestrele în noapte

Lângă-o cafea fierbinte să rătăcesc departe

Pe lângă uşă vântul iar trece supăratul
Eu îi ascult vuirea şi-mi ostoiesc oftatul
Pe orologiul vechi mi-alunecă privirile
Inima se deschide să intre amintirile

Copilăria-n poartă a prins din nou să bată
În braţele ei calde mă simt ca altădată
Când aşteptam pe uliţi lumina să se-aprindă
În noaptea de Crăciun să mergem la colindă

Acum e neagră noaptea ca smoala ce-i topită
O amintire veche mă-nvăluie-n ispită
La masa încărcată brăduţul luminează
Colinda lin se-aude mă binecuvântează


elena marin alexe

Poveşti cu arome de iarnă

$
0
0
  



     Seara se lasă tăcută, îmbrăţişând cu degete întunecoase  şi reci casele cu ochi strălucitori de lumină.Ninge de câteva ore fără oprire, de parcă Dumnezeu nu se mai opreşte din plâns, iar lacrimile lui îmbracă puritatea zăpezii în milioane de luminiţe, rupte de sus şi dăruite pământului acum în prag de sărbătoare. Zăpada scrâşneşte sub paşii obosiţi de vreme, dar gândurile încă vii îi întorc filele unei cărţi cu imagini nemuritoare. Când ajunse la poartă un glăscior  o strigă din spate:
    - Primiţi colindul? Ghemotocul o priveşte cu un zâmbet  ascuns în colţul gurii şi aşteaptă nerăbdător răspunsul. Femeia îl mângâie pe cap şi deschide poarta. Copilul păşeşte cu sfială în spatele ei. La uşă se opreşte şi după ce aceasta intră în casă şi lumina se lăfăie în ferestre, începu colindul:

  - Am pornit printr-o grădină, florile dalbe şi m-a-nţepat o albină, florile dalbe
     albina strângea din flori ceară pentru sărbători, florile dalbe, flori de măr...
 
   Când ultimul sunet se topi,  femeia deschise uşa şi mângâindu-i creştetul îi mulţumi cu o hârtie de 5 lei, pe care micuţul o mototoli repede şi o îndesă în buzunarulblugilorsecond hand
Glasul tremurat o purtă în altă lume...atât de dragă ei. De undeva de departe colindul prinse viaţă...
  Trei păstori se întâlniră şi aşa se sfătuiră
  Raza soarelui, floarea soarelui şi aşa se sfătuiră
  Haideti fratilor, sa mergemFloricele sa culegem
  Raza soareluiFloarea Soarelui
    Pe vremea copilăriei ei pentru Naşterea Domnului şi urătura de An nou copiii se pregăteau cu o lună înainte. Mergeau în ceată câte patru cinci sau mai mulţi, dar niciodată unul singur. Iar colindele...Doamne ce colinde frumoase...
Ei îi plăcea mult să cânte şi întotdeauna era solistă, iar grupul cânta refrenul...;Bănuţii, colăceii şi nucile ori merele  se împărţeau egal fiecaruia fără deosebire de vârstă. Trăistuţele se umpleau repede cu bunătăţi şi buzunărelele cu monede lucitoare.Până noaptea târziu Fălticeniul, micul orăşel de sub dealul Spătăreştiului, trăia măreaţa sărbătoare a Naşterii Domnului, cu toată suflarea din el. Nu numai copiii mergeau la colind, ci pe străduţele slab luminate puteai întâlni cete de tineri ori chiar mai vârstnici care colindau pe la casele rudelor şi prietenilor până spre zori, aducând mesajul sfânt şi bucurându-se la mese încărcate cu bunătăţi.Aici în Vrancea, unde s-a statornicit de mai mulţi ani, sărbătorile  de iarnă şi-au mai păstrat farmecul doar în amintirile ei. Şi lumea s-a schimbat. Acum ar fi o ruşine să colinzi ...mai ales dacă ai trecut de 9-10 ani. Ca om matur nu ai putea fi înţeles...decât ca un om care colindă să câştige bani...Nimeni, nici un tânăr nu ar îndrăzni să meargă la colind pe la vecini ca odinioară.
     Gândul i se pierdu într-un oftat prelung. Auzi iar la geam:  - Primiţi colindul?Se ridică brusc şi cu ochii umeziţi deschise uşa. Două fetiţe cu ochi iscoditori o privesc îndelung. Apoi vocile subţirele  pornesc melodia:
  O ce veste minunată
  La Betleem ni se-arată
  Astăzi a născut Cel făr început
  Fecioara curată

  Vrut-a Domnul să se nască
  În coliba păstorească
  Fiul Lui cel sfânt  venit pe pământ
  Să ne mântuiascăă...

     Nici nu-şi dădu seama când vocea ei se împleti cu cea a micuţelor şi se trezi cântând ca un grup din alte vremi... O învăluia bucuria momentului şi nu se mai opri până la final, când privind spre fetiţe îşi dădu seama că ele nu mai cântau...
    Se opri stingheră de momentul penibil pe care îl crease fără voia ei. După câteva clipe una din micuţe o întrebă:
   - Acum...aşa-i că nu ne mai daţi bani ..că aţi cântat cu noi doar?  Zâmbi şi  băgând mâna în buzunarul capotului le alungă temerile. Când deschise uşa să intre înapoi în casă auzi o voce timidă:
   - Doamnă, ce frumos aţi cântat! O lacrimă se rătăci sub pleoapele grele...După plecarea lor rămase multă vreme cu coatele pe masă si capul în palme rememorând imagini care se îmbulzeu ...mai mai s-o dărâme. Parcă îi şoptea cineva la ureche - acuşi vine şi Anul nou. Ce emoţii aveai altădată!

     Parada mascaţilor de pe strada principală era aşteptată de fălticeneni în fiecare ajun de an nou. Urşi, capre, doctori, căiuţi,  ţigani, defilau cu cetele lor, după ce îşi luau aprobări autorizate de la miliţie. Cei mai mari urşi ca înălţime erau fraţii Vasilovici. Nici un ţânc nu rezista când ursul alb îţi bălăbănea uriaşul cap împodobit cu dinţi din fasole şi mormăitul lui, ori jocul pe ciomagul de aproape 2 m te lăsa fără grai. Când ne surprindea ceata ursului pe drum pe lângă piaţă şi ne înconjura punându-şi jos ciomegele lungi în jurul nostru, încremeneam lipită de tatăl meu. Ţiganul prindea să bată doba şi să strige:

- La Mulţi Ani, nea Costicăăăă...şi începea urătura:
  Vini ursu di la munti
  numa-n coati şî-n genunchi
  hai cu mini-ncetinel
  ca oiţa dupa miel

 sau:

 La tulpina bradului
  o fatat ursoaica pui
  unu negru şî voinic
  altu alb ceava mai mic...

 Dupa mine pui di urs
  din paduri  ti-am adus
  joacâ bini moş Martini
  ţ-oi da pâni cu maslini...

  Haida haida ursule,  nu ti da barosule
  nu ti da nu ti lasa, bati laba la podea
  aburcâti pi ciomag, ca fasolea pi harag
  şî mai sari o datâ-n sus, sâ samini a pui di urs

La sfârşit:
  Eu deicea nu ma duc,
  Lângâ dumneta ma culc,
  Bagâ mîna n buzunar
  şî mai scoatî-un gologan,
  bagâ mîna pîn la cot
  şî scoati bacşîşu tăt...

    Apăi nu aveai cum să scapi de ei până nu le dădeai ceva. Atunci ridicau ciomegelele şi cu încă o urare te lăsau să pleci. Dar nu mergeai preţ de un sfert de oră când la alt colţ de stradă dădeai nas în nas cu capra. Ţiganul începea la dobă, iar capra împopoţonată cu multe culori şi pocnind din botul lemnos, începea dansul ;

  Ţa  ţa ţa căptiţâ ţa
  Capra me-i di pi Somuz, îmvelitâ cu hurmuz
  cu hurmuz şî cu betealâ, capra me ti bagâ-n boalâ.
  Capra me-i din Dorohoi, tătâ puti-a usturoi
  capra me îi bolnăvioarâ, n-o băut apâ di-asarâ
  Ţa ţa ţa căpriţâ  ţa, pânî-n zori om colinda,
  pi la uşî pi la fereşti, pi la casâ boiereşti
  pi la geam şi pi la uşî, la moşnegi şî la mătuşî,
  pi la mândri gospodari, câ ni-a da vro doi creiţari...


   
Îmi plăceau mascaţii, erau ca o vrajă, dar mă şi temeam de ei. Când mergeam cu uratul, ne feream din calea lor. Seara de ajun era tot un clocot în târgul Fălticenilor. Răsunau dobele ursarilor şi te înfiorau. Noi, cetele de copii mergeam doar pe strada noastră, pe Nuţu Elman şi uneori pe alta cât mai apropiată de... acasă. Când şi când se auzeau glasurile noastre reunite care încheiau urătura:
  Noi amu am mai ura, da mă tem c-a însara,
  că nu suntem di ici colea,
  suntem di la Galaţ, undi plouă cu cârnaţ,
  suntem di la Buda vechi, undi mâţa strechi
  şî mămăliga-i cât nuca, di-o păzăsc doisprăzăci cu măciuca...
  Ia mai îndemnaţ flăcăi şi strâgaţ cu toţii hăiiii!
  La anu şî la mulţ ani....


    Când auzeam dobele vuind, ne aciuiam repede în prima curte după poarta lăsată larg deschisă urătorilor. Inimile ne băteau cu putere şi abia respiram până treceau de noi. Se mai întâmpla să intre întreg alaiul urşilor, ori caprelor chiar, pe poarta după care ne ascunsesem noi.  Atunci tăceam chitic şi când ajungeau la uşa gospodarului, noi ţâşneam ca din puşcă şi ne depărtam.
De mână cu tatăl nostru eu şi fratele meu mergeam la rude să-i urăm. Cel mai important era nenea Mihai Purdilă, fratele mamei mele...Stătea undeva pe Soldat Zamfir. Mă iubea cu patimă şi când îi spuneam urătura la fereastră  îl vedeam totdeauna plângând. Ştiam că plânge pentru mine, că-s orfană de mamă...Nu mai ştia ce să-mi mai dea din bunătăţile pregătite special pentru mine. La plecare îmi punea în buzunărel o hârtie de o sută, mă pupa pe obraz şi mă îmbrăţişa cu mare duioşie.De fiecare dată, în preajma sărbătorilor încă mai simt  mângâierea lui pe care timpul n-a reuşit s-o şteargă.Mai treceam apoi şi pe la Costică Andrieş, un verişor al mamei, care ne aştepta în fiecare an cu mare drag, apoi ne întorceam acasă. Aici mama încărca masa cu tot ce aveam mai bun. Noi încă nu ne repezeam să gustăm căci mai era ceva important de făcut. Pe la 11.40 înainte de schimbarea anului nou, tatăl meu ne strângea în jurul mesei, deschidea Biblia, ne citea un psalm frumos, de obicei PS. 23. Parcă-i aud glasul şi acum:
      Domnul este păstorul meu, nu voi duce lipsă de nimicEl mă paşte în păşuni verzi şi mă duce la ape de odihnă.Îmi înviorează sufletul şi mă povăţuieşte pe cărări drepte din pricina Numelui Său....
      Când termina de citit ne plecam în genunchi şi tata mulţumea lui Dumnezeu pentru anul care îşi scurgea ultimile minute, pentru grija şi dragostea Lui faţă de noi şi îl ruga să ne ocrotească şi în anul ce bătea sfios la uşă. După el se ruga mama apoi noi cei doi copii, eu şi Gelucu, fratele mai mic. Aşa treceam noi pragul dintre ani şi acest frumos obicei l-am păstrat cu sfiinţenie şi l-am dat mai departe copiilor mei până în ziua de azi.
     Imaginile începură să se estompeze, femeia îşi şterse o lacrimă şi privi spre ceasul din perete. Uite, că a trecut de miezul nopţii,dar somnul nu-i coborî peste pleoape şi nici colindele nu se mai aud. Răscoli jarul din sobă şi mai puse un lemn pe foc, apoi se ghemui în fotoliul uriaş trăgându-şi pătura moale până sub bărbie.Au trecut atâţia ani, dar amintirile încă îi îmbrăţişează inima şi o întorc în timp...de parcă ar fi fost ieri...


elena marin alexe

Memento

$
0
0

Bat clopotele iernii la margine de sat,
Ninsoarea , gerul, vântul, se agită ne-ncetat.

La geamuri flori de gheaţă deschid corole reci,
In jurul sobei calde, mult timp ai să petreci.

Îţi vei aduce aminte de iarbă şi de flori,
Când vei privi afară cuprinsă de fiori.

Îţi va fi dor de vişin, de soare şi cărări,
De apusurile aprinse ce adormeau pe zări.

Pe la ferestre viscol, prin suflet încă toamnă,
 
Vei sta cu-n ceai în faţă, vei scrie versuri doamnă!

elena marin alexe

Ziarul de pe Net

$
0
0


 Dela începutul lunii Decembrie colaborez cu Ziarul de pe net. Vreau să împărtăşesc cu voi, prietenii mei,  această bucurie, aşa că vă invit să poposiţi  aici pe banca sufletului meu. Vă mulţumesc celor care mă urmăriţi încă. Tuturor vă urez Sărbători fericiteşi anul care vine să vă aducă realizări pe toate planurile dar cu binecuvântarea lui Dumnezeu.

http://www.ziaruldepenet.ro/2013/12/03/o-noua-colaborare-zdpn-scriitoarea-elena-marin-alexe/
http://www.ziaruldepenet.ro/2013/12/03/intoarcerea/
http://www.ziaruldepenet.ro/2013/12/18/ragaz-poetic-graiul-colindelor/


elena marin alexe 2013




Strop de bucurie..

Vestea bună


A dărui...

$
0
0


Odată cu stingerea sărbătorilor ne părăseşte treptat şi bucuria dărniciei. Oare de ce trebuie să existe doar două perioade din an, în care creştinii sunt chemaţi să dăruiască semenilor mai lipsiţi? Hai să schimbăm puţin optica simbolică a verbului "a dărui"începând chiar din prima lună a noului an. Să vedem ce se întâmplă în inimile noastre.

Să nu dăruim doar o vorbă, un zâmbet, alinare. Acestea toate pot fi preţioase. într-atât încât să lumineze cuiva ziua. Cu atât mai mult a dărui o pâine, o haină, un bănuţ, o carte, 1 kg. de cartofi, sau altceva, acolo unde simţi că este lipsă, poate chiar la vecinii de palier, care se zbat din greu să-şi crească copilaşii dintr-un salariu minuscul, sau unei rude lipsită de posibilităţi materiale, ori la vecinul de la a şaptea casă de pe strada ta, unde o rochie părăsită de tine, sau o pereche de cizme de care te-ai plictisit, sau care nu mai sunt "ultimul răcnet în modă". pot aduce fericire şi mulţumire sufletului deznădăjduit. Aceste gesturi făcute mai des pot deveni stropi de bucurii atât pentru noi cât şi pentru cei cărora le oferim din tot sufletul, cu toată compasiunea care se coboară de la Dumnezeu prin dragostea Fiului Său Preaiubit, Cristos Domnul nostru.
Făcând din asta un obicei frumos ne vom aduna comori în cer, dar şi satisfacţii personale în viaţa de creştin, iubitor de Dumnezeu şi de oameni. Să lăsăm mâinile noatre să înflorească în Dragoste, să fie transformate în uneltele lui Dumnezeu, mult binecuvântate.
Să încercăm să facem lumea dimprejurul nostru mai frumoasă...

elena marin alexe - gânduri pentru 2014

A mai trecut

$
0
0
 
A mai trecut un an prin mine
Şi s-a pierdut în amintiri
Lăsându-mi doar trecute zile
Şi prea puţine împliniri

Ce multe ierni mi-au fost părtaşe
La bucurii sau întristări
Dar asta parcă-i mai săracă
Fără zăpadă pe cărări

Durerile le port în suflet
Printre tăcute rugăciuni
Doar crucea Ta îmi ia povara
Apoi o leapădă-n genuni

La ceas de seară gându-mi zboară
În paşi de dans neobosit
Prin faţa ochilor viaţa-mi
Se împleteşte liniştit

Căci Ochiul Tău veghează Doamne
Din veşnicii asupra mea
Pe braţul Tău mă culc adesea
Torni linişte în viaţa mea

În inimă mi-ai scris Iubire
Să port pe veci sigiliul Tău
Câţi ani m-or perinda în lume
Mă îzbăveşte de cel rău

În jurul meu s-aşterne noaptea
Iar eu tânjesc să urc să zbor
Aş vrea s-alerg şi printre stele
Să-Ţi împletesc poem de dor

Înveşmântată-n văl de aur
Văd luna ce se-agaţă-n ram
O mângâi din priviri şi-ndată
Adorm cu ochii prinşi pe geam
 
Elena Marin Alexe

Mulţumesc, Corina!

$
0
0






 Am primit o leapşă de la Corina şi iată rezultatul  :)...

Prima amintire cu mine cititnd -
Eram prin clasa a treia si citeam cu lanterna sub plapuma---Taticul ne stingea lumina la ora 9 seara.

Prima carte pe care am citit-o si recitit-o -
Sao Paolo str.A nr 9
O carte pe care fiecare copil ar trebui s-o citeasca
Prinţ şi cerşetor


Locul meu preferat de citit:
Oriunde , doar să stau comod, rezemată, dar în special în hamacul din grădină...
Accesorii obligatorii la indemana
Pix, un colţ de pâine neagră :) şi o sticlă cu apă
Numarul cartilor de pe lista mea viitoare
Nu am o listă viitoare, citesc tot ce mi se pare bun.

Ultima carte pe care am primit-o sau am cumparat-o.
O carte cu versuri de la o prietenă.
O carte care mi-a schimbat viata intr-un fel:
Biblia.
 


O carte care imi place, dar care pare sa nu placa nimanui. 
 Există destui oameni care nu iubesc nici o carte ...
 

O carte care nu-mi place, dar pe care toata lumea pare sa o iubeasca.
Îmi plac aproape toate cărţile...bune.

O carte care ma intimideaza.
Lista lui Shindler
Trei dintre scriitorii mei preferati
Am prea mulţi scriitori preferaţi...

Provocarea o dau mai departe oricui are plăcere s-o preia. Succes!

Elena Marin Alexe

Ianuarie alb

$
0
0


 (în memoriam Aura Ion şi Adrian Iovan)


Seara
mi-a bătut la fereastră
cu degete albe înstelate
fulgii obosiţi de cale lungă
mi s-au adăpostit în palme
Am sărutat din priviri
vălul întunecat iar
tristeţea
s-a ridicat pasăre măiastră
până la al treilea cer
unde rugăciunile
se împletiseră în lanţul
speranţei
Peste pleoape mureau
deznădăjduite
lacrimile iernii
pasărea albă îşi frânse zborul
 

dar ochii lui Dumnezeu
aprindeau lumânări
veşnice

Elena Marin Alexe

USCÂND O LACRIMĂ

$
0
0
 

Am fost invitată să colaborez la o revista buzoiană - USCÂND O LACRIMĂ. Deja mi-a apărut într-un numar o poezie alături de două lucrari personale  în ulei.

Pe scriitorul buzoian l-am cunoscut acum câţiva ani, în virtual, prin blogurile noastre din blogspot, respectiv, Moraluitate şi Hai la plimbare. Plin de amabilitate mi-a trimis două cărti scrise de domnia sa. Prin intermediul lor şi a blogului său am descoperit un patriot, om deosebit, cu un caracter frumos, doritor de a duce mai departe adevarurile  şi poveştile oamenilor adevăraţi care şi-au pus amprenta pe ţinutul Buzăului şi implicit pe inima locuitorilor de aici.

Această postare este un gest de mulţumire pentru Prietenie şi Încredere, d-le Dumitru Negoiescu.  

Dumnezeu să vă binecuvânteze!



Elena M. Alexe





Troianul...

$
0
0
Dezlănţuit, prin crengi de tei
Şuieră viscolul nervos,
Grăbite veştile se-aşază
Cu mine-n şalul călduros.

Azi nici nu pot deschide uşa,
Troianul alb cumplit zăvor
Mă-mpiedică să ies afară,
S-arunc zăpada din pridvor.

Ferestrele-s împodobite
Cu flori de gheaţă argintii,
Aleargă iarna-nfrigurată,
Pe-ale Moldovei largi câmpii.

Chiar dacă-i iarnă grea şi vântul
Stăpân se plimbă peste văi,
Mă plec şi-n taina rugăciunii
Citesc iubire-n ochii Tăi.

În suflet îmi torni mulţumire,
Mă-ncred în Tine, uit de greu,
Căci orice-ar fi Eşti lângă mine,
Prieten, Tată, Dumnezeu.

Elena M . Alexe

Cioburile nu aduc fericire

$
0
0


 Deunăzi, mi-a scăpat din mână paharul preferat şi s-a spart cu zgomot, răvăşindu-mi gândurile. Cât am plâns numai eu ştiu, căci îmi era tare drag. Simţeam că s-a frânt armonia fiinţei mele. Soţul meu m-a mângâiat şi adunând cioburile, s-a străduit să le lipească cu o soluţie specială. Când mi l-a înmânat, a doua zi, parcă venise primăvara aşa m-am bucurat, dar, el cu tristeţe în ochi, mi-a spus:
    -Draga mea de azi încolo fereşte-te să mai bei apă din acest pahar.
      Intrigată, l-am întrebat, de ce?
   - Ştii cât de mult îmi place...şi apa este mai pură, mai dulce, băută cu el şi niciodată nu am îndrăgit un pahar aşa de tare...Ce finuţ este lucrat şi îmi plăcea transparenţa lui, ba chiar şi partea aceea mată din el şi uite ce bine l-ai refăcut, aproape că nu se disting cioburile lipite. Nimeni nu va şti că a fost spart...
Soţul meu a privit în tăcere paharul.
   -  Îmi pare rău, draga mea, nu mai poţi avea încredere în tăria lui. Dacă ţi se va sparge în palme? Sau ducându-l la buze se va sfărima făcându-te să simţi gustul sângelui? De ce să te răneşti? Mai bine îl vom aşeza aici în vitrină şi îl vei putea privi şi admira oricând vei dori, fără să fii în pericol. Numai că praful timpului nu-l va ocoli şi va trebui să-l şergi din când în când dar şi atunci cu mare atenţie. Acordă-ţi răgaz să-l uiţi. Un vas odată spart nu mai poate fi folosit în acelaşi scop, indiferent cât de mult ţi-ai dori asta. Nu te risca, draga mea, mi-a mai spus mângâindu-mi obrazul.
         Lacrimile au prins a curge dezlănţuite, îndurerate. L-am ţinut o clipă nefiresc de lungă în dreptul inimii, i-am atins marginea într-un sărut definitiv, apoi cu degete tremurătoare l-am aşezat pe raft, la vedere.
   -Mă voi mulţumi să-l privesc de departe.
elena marin alexe

De-ale iertării...

$
0
0


Te-aş ierta,
dacă mi-aş putea aduna
toate lacrimile zilelor
dintr-o toamnă ploioasă,
  pumnii mei  ar deveni
adăpost pentru suspinele vântului,
sau aş arunca în fiecare iarnă albă
perdelele monotone ale tristeţii
aerisind sufletul dornic de pace.
Poate că primăvara mi-aş culege
zâmbetele din colţul gurii
şi le-aş presăra pe pajiştile verzi
printre neasemuite flori nemuritoare,
sau poate la braţ cu vara
aş îndrăzni să ating cu vârful degetelor
gândurile cele mai ascunse,
rătăcindu-le pentru totdeauna
în inima mea, alături de
frământari nespuse vreodată
decât PreaIubitului meu
la ceas de tainică rugăciune.

Dar oare m-ai ierta,
dacă aş amesteca anotimpurile
sub pecetea uitării
şi aş renunţa la timpul trecut?
 
elena marin alexe

Iubesc Viaţa

$
0
0


Am căzut într-o zi
precum zidurile Ierihonului,
când strigătele îngenunchiate
au doborât Eul adâncit,
aproape de nezdruncinat.
Acum Lumina se odihneşte în voie
pe treptele inimii mele
zdrobite, dar eliberate de lanţuri.
Undeva, printre galaxii
încă sună trâmbiţele
aliniate în cântecul biruinţei,
păsările bucuriei nu şi-au uitat zborul,
iar mâna lui Dumnezeu
prinde a mă reclădi, zid nou pentru veşnicie.
Tac şi mă las înălţată...
Iubesc Viaţa. 

Elena Marin Alexe

Ukraina

$
0
0

Mii de creştini din ţara vecină au stat în genunchi şi au cerut evitarea unui război

Marşul de rugăciune pentru Ucraina, ia amploare în ţara vecină. De la un simplu cort pe Maidan, creştin
ii din toată ţara au fost motivaţi să stea în genunchi cerând “Pace pentru Ucraina”. De la Kiev, la Harkov, Herson, Cerkasî şi Dnepropetrovsk, mii de creştini din diferite oraşe, diferite confesiuni, cu diferite convingeri religioase cer Unitate, Binecuvântare, Pace peste Ucraina.

Duminică, 16 martie în centrele mai multor oraşe, dar şi pe Maidan s-au desfăşurat acţiuni în masă cu participarea liderilor religioşi din ţară. Preoţii au îndemnat oamenii la rugăciune, la dragoste şi la răbdare în aceste momente critice pentru ţară.

Sunt din diferite confesiuni, dar au un singur scop şi un singur mesaj. Oamenii au venit şi cu pancarde de culoarea drapelului Ucrainei cu inscripţiile: ”Dumnezeu e unul, Ucraina e una”; “Dumnezeu e pentru toate noroadele”; “Binecuvântăm Ucraina”; “Ucraina unită”; “Doamne, ocroteşte Ucraina”.

Inscripţiile au fost scrise în două limbi, rusă şi ucraineană. Participanţii la Marşul din Dnepropetrovsk au numit piaţa din centrul oraşului în mod simbolic: “Eroii Maidanului”.

Oamenii s-au rugat cu lacrimi pentru ca Dumnezeu să împiedice omuciderea între fraţi. Ei au chemat toţi locuitorii oraşului, care nu sunt indiferenţi de soarta Ucrainei, să stea în genunchi pentru ţară. După modelul celor din Harkov, acţiunea de rugăciune pentru Ucraina se desfăşoară în fiecare dimineaţă la ora 07:00.

Îndemnaţi de pasajul Biblic: “Dacă poporul Meu, peste care este chemat Numele Meu se va smeri, se va ruga şi va căuta faţa Mea, şi se va abate de la căile lui rele – îl voi asculta din ceruri, îi voi ierta păcatul şi-i voi tămădui ţara”, credincioşii din Ucraina cred că o schimbare a stării spirituale din Ucraina este posibila soluţie la recâştigarea păcii şi la ocrotirea poporului lor.

De aceea, au ales să stea în fiecare dimineaţă în genunchi în oraşele lor şi să ceară “Pace peste Ucraina”!

Amintim că odată cu intervenţia militarilor ruşi în Crimeea, astfel de iniţiative au avut loc în mai multe oraşe. Primii care au iniţiat asemenea întâlniri au fost locuitorii din oraşul Harkov, doar la câteva zile numărul lor s-a ridicat la peste 250 de participanţi. La Cerkasî peste 500 de creştini au participat la acţiuni, alături de copiii lor.

Articol preluat pe de publika.md

Stiri Crestine.ro

Eveniment

$
0
0






Când virtualul se dezbracă de mister şi intră în lumea reală, este ca atunci când nu doar priveşti un peisaj mirific, ci îţi laşi paşii să-l cutreiere cu bucurie nestăpânită...
Acest sentiment l-am avut acum câteva zile, când scriitorul Dumitru Negoiţă mi-a făcut propunerea să ne vedem şi astfel să-mi parvină două exemplare ale revistei pe care o conduce: USCÂND O LACRIMĂ, revistă la care colaborez şi eu. Întâlnirea faţă în faţă, mi-a confirmat încă o dată, că din fericire încă mai există oameni adevăraţi şi de calitate superioară printre noi...
Astăzi am răsfoit cu interes revistele şi ce pot să spun...
Vă mulţumesc, domnule!
Elena Marin Alexe

În sfârşit primăvară...

$
0
0
Mult aşteptata primăvară ne-a deschis poarta si nouă aici la Vrancea. Liber şi ademenit de razele soarelui care ne îmbrăţişează cu multă căldură, sufletul pare să se fi ostoit, iar noi îi zâmbim primăverii şi mulţumim lui Dumnezeu.
Aşteptăm sărbătoarea creştinilor , Paştele, cu multă bucurie şi emoţie...
 

Vă doresc şi vouă celor ce treceţi pe aici o primăvară minunată!
Elena M. Alexe
Viewing all 259 articles
Browse latest View live