Odată cu stingerea sărbătorilor ne părăseşte treptat şi bucuria dărniciei. Oare de ce trebuie să existe doar două perioade din an, în care creştinii sunt chemaţi să dăruiască semenilor mai lipsiţi? Hai să schimbăm puţin optica simbolică a verbului "a dărui"începând chiar din prima lună a noului an. Să vedem ce se întâmplă în inimile noastre.
Să nu dăruim doar o vorbă, un zâmbet, alinare. Acestea toate pot fi preţioase. într-atât încât să lumineze cuiva ziua. Cu atât mai mult a dărui o pâine, o haină, un bănuţ, o carte, 1 kg. de cartofi, sau altceva, acolo unde simţi că este lipsă, poate chiar la vecinii de palier, care se zbat din greu să-şi crească copilaşii dintr-un salariu minuscul, sau unei rude lipsită de posibilităţi materiale, ori la vecinul de la a şaptea casă de pe strada ta, unde o rochie părăsită de tine, sau o pereche de cizme de care te-ai plictisit, sau care nu mai sunt "ultimul răcnet în modă". pot aduce fericire şi mulţumire sufletului deznădăjduit. Aceste gesturi făcute mai des pot deveni stropi de bucurii atât pentru noi cât şi pentru cei cărora le oferim din tot sufletul, cu toată compasiunea care se coboară de la Dumnezeu prin dragostea Fiului Său Preaiubit, Cristos Domnul nostru.
Făcând din asta un obicei frumos ne vom aduna comori în cer, dar şi satisfacţii personale în viaţa de creştin, iubitor de Dumnezeu şi de oameni. Să lăsăm mâinile noatre să înflorească în Dragoste, să fie transformate în uneltele lui Dumnezeu, mult binecuvântate.
Să încercăm să facem lumea dimprejurul nostru mai frumoasă...
elena marin alexe - gânduri pentru 2014