Ascultă romanţa cum plânge
de tremură strugurii-n vie,
e vremea când vara se stinge
purtată de vânt prin câmpie.
Te pleacă-n genunchi, zăboveşte,
o clipă ridică-ţi privirea
spre Cel ce din ceruri priveşte
şi cerne pe tine Iubirea.
Tu crede şi-adună în tine,
speranţă, răbdare, lumină,
şi chiar dacă-s nori pe coline
te apără pacea divină
Încearcă, te-opreşte o clipă,
nimic nu-i pierdut, n-ai să mori,
eşti uns cu balsam pe aripă,
spre toamnă învaţă să zbori.
Ascultă romanţa cum plânge
prin pomii ce freamătă-n vale,
dar candela ta nu se stinge,
tu poartă-ţi lumina pe cale.
de tremură strugurii-n vie,
e vremea când vara se stinge
purtată de vânt prin câmpie.
Te pleacă-n genunchi, zăboveşte,
o clipă ridică-ţi privirea
spre Cel ce din ceruri priveşte
şi cerne pe tine Iubirea.
Tu crede şi-adună în tine,
speranţă, răbdare, lumină,
şi chiar dacă-s nori pe coline
te apără pacea divină
Încearcă, te-opreşte o clipă,
nimic nu-i pierdut, n-ai să mori,
eşti uns cu balsam pe aripă,
spre toamnă învaţă să zbori.
Ascultă romanţa cum plânge
prin pomii ce freamătă-n vale,
dar candela ta nu se stinge,
tu poartă-ţi lumina pe cale.
elena m. alexe